Anunț publicat în Monitorul Oficial partea a - VI - a, nr.163/25.08.2021
Consiliul Județean Caraș-Severin invită persoanele juridice fără scop patrimonial – respectiv asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile, constituite conform legii, care desfășoară activități nonprofit de intetres general în domeniul sportiv de pe raza administrativ teritorială a județului Caraș-Severin, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă. Programele propuse a fi finanțate sunt : Sportul de Performanță și Sportul pentru Toți.
1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor în domeniul sportiv pe anul 2021, este prevăzuta de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. 2. Sursa de finanţare a contractului şi valoarea: - 235.000 lei, din bugetul propriu al Județului Caraș-Severin: Sportul de performanță - 50.000 lei,
Sportul pentru toți - 185.000 lei.
3. Durata proiectelor: de la încheierea contractelor până în data de 22.12.2020. 4. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect:17.09.2021ora. 13,30. - depunerea dosarelor cu proiectele de finanţare nerambursabilă se face în perioada 03.09.2021-17.09.2021 (15 zile). Dosarele depuse după data menţionată mai sus nu vor mai fi avute în vedere pentru selecţie.
5. Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Consiliul Judeţean Caraș-Severin, P-ța, 1 Decembrie 1918 nr. 1, registratură camera 7. 6. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada: 20.09.2021-21.09.2021.
- rezultatele evaluării proiectelor/programelor sportive vor fi comunicate public pe site-ul autorității finanțatoare, la adresa : http://www.cjcs.ro/anunturi.php;
- depunerea contestațiilor se va face în 3 zile de la publicarea rezultatelor; - soluționarea contestațiilor se va face în maxim 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor;
- rezultatele evaluării în urma selecției publice de proiecte, precum și sumele alocate finanțării proiectelor eligibile vor fi supuse aprobării Consiliului Județean Caraș-Severin;
7. solicitant - cluburi sportive de drept privat înfiinţate cu sediul pe raza unităţii administrativ – teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă;
- cluburi sportive de drept public înfiinţate şi cu sediul pe raza unităţii administrativ - teritoriale; - asociații județene pe ramuri de sport cu sediul în județul Caraș-Severin; - federațiile sportive naționale pentru programele sportive ce se desfășoară pe raza județului Caraș-Severin;
8. Autoritatea finanţatoare are obligaţia de a transmite răspuns la orice solicitare de clarificări, dar numai la acele solicitări primite cu cel puţin 6 zile înainte de data limită pentru depunere a propunerilor de proiect.
Autoritatea finanțatoare are obligația de a transmite răspunsul la solicitările de clarificări cu cel puțin 4 zile înainte de data limită pentru depunerea propunerilor de proiect.
9. Solicitanţii vor depune documentaţia prevăzută în Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 65/24.04.2019 cu modificările și completările ulterioare (care va fi consultată pe site-ul : www.cjcs.ro, secțiunea Activitate/Hotărâri/2019).
Dosarul de participare la selecţia de oferte trebuie să conţină următoarele documente:
a) Cerere de finanţare tip – într-un exemplar, care va fi înregistrată în momentul depunerii (Anexa nr. 1) şi Declaratie anexa la cererea de finantare b) Completarea proiectului sportiv – Anexa 10 c) Copie după actul constitutiv, statut sau orice alte acte doveditoare ale dobândirii personalităţii juridice (hotărâre judecatorească) ( CUI)- semnate şi ştampilate cu menţiunea “conform cu originalul”; d) Dovada sediului beneficiarului – copie, cu menţiunea “conform cu originalul”; e) Declaraţie pe propria răspundere privind existenţa altor surse de finanţare proprii şi/sau atrase pentru cofinantarea proiectului şi că nu va contracta decât o singură finanţare nerambursabilă de la Consiliul Judeţean Caraș-Severin (Anexa nr. 2); f) Declaraţie eligibilitate solicitant (Anexa nr. 4); g) Declaraţie de imparţialitate solicitant (Anexa nr. 5) h) Prezentarea solicitantului (instituţiei, organizaţiei, clubului etc.) – se recomandă ca documentul să pună accent pe proiectele derulate anterior, experienţă în domeniul implementării de proiecte sportive, participării la competiţii de profil, date privind numărul de sportivi legitimaţi, profesori, antrenori; i) Curriculum vitae al coordonatorului de proiect – documentul trebuie să releveexperienţa în domeniul derulării de proiecte sportive, calificări relevante în domeniu, precum şi experienţa sportivă, dacă este cazul; j) Alte documente cu caracter obligatoriu (de la proiecte precedente): apariţii în presă, materiale foto/video, diplome, clasamente, ierarhii naţionale întocmite de federaţiile de specialitate, etc. k) Adeverinta federatie pentru sportul de performanta pentru ultimii 3 ani - original, după caz; Adeverinţa trebuie să conţină date referitoare la rezultatele (tiluri de campion, locuri 1, 2 şi 3) obţinute în campionatele naţionale/europene/mondiale ale echipei/sportivului; l) Copie după situaţia financiară pe anul anterior înregistrată la organul fiscal competent, cu excepţia structurilor sportive înfiinţate în anul în curs, cu menţiunea “conform cu originalul”;; m) Certificat de grefă care atestă faptul că beneficiarii nu se află în stare de lichidare sau dizolvare sau alt document emis de o autoritate competentă care atestă acest aspect ; n) Certificat de atestare fiscală eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice care să ateste situaţia privind plata taxelor şi impozitelor la bugetul general consolidat, valabil la data prezentării acestuia, în original; o) Certificat de atestare fiscală eliberat de Primăria Municipiului Reșița şi Direcţiile Fiscale Locale ale unităţii administrativ teritoriale în care îşi au sediul/ domiciliul/ reşedinţa solicitanţii, care să ateste situaţia privind plata taxelor şi impozitelor la bugetul local, valabile la data prezentării acestora, în original; p) Dovada contributiei de 10% din surse proprii sau dovada atragerii altor surse de finanţare;
r) Dovada legitimării sportivilor, vizată la zi, pentru sportul de performanţă – copie, cu menţiunea “conform cu originalul”; s) Raport de activitate pentru anul precedent vizat de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Caraș-Severin, după caz; ș) Programul de pregătire (locul, ziua şi orele de desfăşurare a antrenamentelor); t) Certificat de identitate sportivă, v) Adeverinţă cu privire la contractele de activitate sportivă (CAS) pe care clubul le are încheiate cu sportivii legitimați.