Noi servicii publice electronice sunt disponibile prin eportal.cjcs.ro, lansat astăzi de Consiliul Județean Caraș-Severin
22.11.2023
Noi servicii publice electronice sunt disponibile prin eportal.cjcs.ro, lansat astăzi de Consiliul Județean Caraș-Severin
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca a participat miercuri, 22 noiembrie 2023, la conferința de închidere a proiectului ”Creșterea calității serviciilor publice electronice pentru cetățeni la nivelul județului Caraș-Severin”, cod MySmis 154621, SIPOCA 1243. Obiectivul general al proiectului este consolidarea capacității Consiliului Județean Caraș-Severin de a asigura calitatea și accesul la serviciile publice oferite cetățenilor, exclusiv, prin simplificarea procedurilor administrației locale și pentru reducerea birocrației.
“Suntem receptivi la nevoia cetățenilor de a avea servicii de calitate, prin noua platformă – eportal.cjcs.ro - vor putea fi depuse și obținute, on-line, o serie de documente. Simplificăm procedurile administrative și reducem astfel birocrația, Consiliul Județean Caraș-Severin devenind o administrație care ține pasul cu tehnologia”, a declarat cu această ocazie președintele Consiliul Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.
Prin proiect a fost obținut Certificatul de conformitate al managementului calității pentru servicii de administrație publică generală și, complementar portalului servicii către cetățeni, a fost extins și sistemul de management de documente prin digitalizare fluxuri, atât din perspectiva back-offce, cât și front-office.
Proiectul ”Creșterea calității serviciilor publice electronice pentru cetățeni la nivelul județului Caraș-Severin”, cod MySmis 154621, SIPOCA 1243, a fost implementat pe o durată de 16 luni, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă „Competența face diferența!